inspirat dupa opera lui Grigore Alexandrescu

wow...super...dar dc i-ai dat drumu la ora asta cand nu este nimeni?:) pana maine mai trag astia cateva linii(desene cica ) si umplu toata galeria si apoi nimeni nu o sa mai vada desenul tau:-s:D 10

cum reusesti sa desenezi asa extraordinar?

arhitectul mamei ;)) :* fb ti-a iesit ;) bv :*



"Ale turnurilor umbre peste unde stau culcate,

Catre tarmul dimpotriva se intind, se prelungesc,

S-ale valurilor mandre generatii spumegate

Zidul vechi al manastirii in cadenta il izbesc."



... istoria noatra... singurul motiv pt care merita sa fim patrioti...

~~~...foarte frumos...~~~~

maret!

frumos

frumos,credeam ca este facut de domica

foarte frumos

foarte reala!:D

foarte foarte frumos!

asa le am pe mandoua depe asta imi votez si dau com la desenele de pe celalat cont deaia la asta nu am desene frumoase

frumos realizat!

Frumos, frumos, frumos!

wow! Mi-nu-nat!!!

sooperb

fain

Demn de remarcat!

Ale turnurilor umbre peste unde stau culcate:

Către ţărmul dimpotrivă se întind, se prelungesc,

Ş-ale valurilor mîndre generaţii spumegate

Zidul vechi al mănăstirei în cadenţă îl izbesc.



Dintr-o peşteră, din rîpă, noaptea iese, mă-mpresoară:

De pe muche, de pe stîncă, chipuri negre se cobor;

Muşchiul zidului se mişcă… pîntre iarbă să strecoară

O suflare, care trece ca prin vine un fior.



Este ceasul nălucirei; un mormînt se desvăleşte,

O fantomă-ncoronată din el iese… o zăresc…

Iese… vine către ţărmuri… stă… în preajma ei priveşte…

Rîul înapoi se trage… munţii vîrful îşi clătesc.



Ascultaţi!… marea fantomă face semn… dă o poruncă…

Oştiri, taberi fără număr împrejuru-i înviez…

Glasul ei se-ntinde, creşte, repetat din stîncă-n stîncă,

Transilvania l-aude, ungurii se înarmez.



Oltule, care-ai fost martur vitejiilor trecute,

Şi puternici legioane p-a ta margine-ai privit,

Virtuţi mari, fapte cumplite îţi sînt ţie cunoscute,

Cine oar’ poate să fie omul care te-a-ngrozit?



Este el, cum îl arată sabia lui şi armura,

Cavaler de ai credinţei, sau al Tibrului stăpîn,

Traian, cinste a Romei ce se luptă cu natura,

Uriaş e al Daciei, sau e Mircea cel Bătrîn?



Mircea! îmi răspunde dealul; Mircea! Oltul repetează.

Acest sunet, acest nume valurile-l priimesc,

Unul altuia îl spune; Dunărea se-nstiinţează,

Ş-ale ei spumate unde către mare îl pornesc.



Sărutare, umbră veche! priimeşte-nchinăciune

De la fiii României care tu o ai cinstit:

Noi venim mirare noastră la mormîntu-ţi a depune;

Veacurile ce-nghit neamuri al tău nume l-au hrănit.



Rîvna-ţi fu neobosită, îndelung-a ta silinţă:

Pînă l-adînci bătrîneţe pe români îmbărbătaşi;

Însă, vai! n-a iertat soarta să-ncununi a ta dorinţă,

Ş-al tău nume moştenire libertăţii să îl laşi.



Dar cu slabele-ţi mijloace faptele-ţi sînt de mirare:

Pricina, nu rezultatul, laude ţi-a cîştigat:

Întreprinderea-ţi fu dreaptă, a fost nobilă şi mare,

De aceea al tău nume va fi scump şi nepătat.



În acel locaş de piatră, drum ce duce la vecie,

Unde tu te gîndeşti poate la norodul ce-ai iubit,

Cîtă ai simţit plăcere cînd a lui Mihai soţie

A venit să-ţi povestească fapte ce l-a strălucit!



Noi citim luptele voastre, cum privim vechea armură

Ce un uriaş odată în războaie a purtat;

Greutatea ei ne-apasă, trece slaba-ne măsură,

Ne-ndoim dac-aşa oameni întru adevăr au stat.



Au trecut vremile-acelea, vremi de fapte strălucite,

Însă triste şi amare; legi, năravuri se-ndulcesc:

Prin ştiinţe şi prin arte naţiile înfrăţite

În gîndire şi în pace drumul slavei îl găsesc.



Căci războiul e bici groaznec, care moartea îl iubeşte,

Şi ai lui sîngeraţi dafini naţiile îi plătesc;

E a cerului urgie, este foc care topeşte

Crîngurile înflorite, şi pădurile ce-l hrănesc.



Dar a noaptei neagră mantă peste dealuri se lăţeşte,

La apus se adun norii, se întind ca un veşmînt;

Peste unde şi-n tărie întunerecul domneşte;

Tot e groază şi tăcere… umbra intră în mormînt.



Lumea e în aşteptare… turnurile cele-nalte

Ca fantome de mari veacuri pe eroii lor jălesc;

Şi-ale valurilor mîndre generaţii spumegate

Zidul vechi al mănăstirei în cadenţă îl izbesc.