Acest desen nu este unul artistic..si mai degraba unul pentru expresivitatea cuvintelor ce le voi asterne aici....

Cu totii,cred, stiti despre moartea colegului meu...Andrei...azi am mers cu clasa la cimitir ...si desigur acum nu mai pot sa gandesc...pur si simplu chiar imi vine sa plang...simt un gol in inima..la propriu si stau si ma gandesc: "Oare mama lui ce-o face?"...a fost crescuta dupa obiceiuri bisericesti,credincioasa,foarte! Si astfel l-a invatat si pe Andrei sa fie...un copil cu totul inocent..care pur si simplu nu stia sa injure sau sa supere lumea...radea mereu.Astfel am desenat-o pe aceasta mama din imagine in negru..in haine de calugarite,pentru ca asa se imbraca si mama lui Andrei,desi nu era calugarite...mergea mereu la Episcopie....ajuta acolo...desi avea si ea serviciu...ma intreb...."Oare ce simte ea,stiind ca Andrei nu mai e acolo sa-i spune"Te iubesc" sau "Noapte buna!"...sa intre in camera lui si sa-i atinga lucrurile,desi stie ca el niciodata nu le va mai atinge sau deschide...sa-i vada hainele si sa stie ca nu mai are cine sa le imbrace...sa vine sarbatoriel si sa nu mai aiba cui sa-i cumpere cadouri...." e singura coplet...s-a despartit de sotul ei,asa ca e chiar singura....Oare nu a cedat niciodata?Oare nu a ridicat mainile spre cer,disperata si strigand"De ce,Doamne! De ce el?De ce acum?!!"....imi vine sa plang...nu...rana care mi-a ramas mie si multor colegi in inima nu prea vrea sa se inchida....nu mai vreau sa incep sa-l intreb pe D-zeu "de ce?" pentru ca nimeni nu-mi rapunde....Andrei.....mi-e asa dor de tine....Doamne,simt ca ma prabusesc undeva in fundul unei prapastii si ca nu mai pot iesi din cauza dureri...simt cum me trec fiori si cum mi se ridica parul pe maini....e teribil...e hidos...e adevarat....

vaaaai ti-am citit profilul...mi-au dat lacrimile...

m-a tulburat asa tare...

Dumnezeu sa-l odihneasca in pace...:(

draga mea sophie..mesajul, ca si desenul de altfel,e de-a dreptul induiosator..dar trebuie sa invatati sa mergeti mai departe chiar daca e greu..lasati-l sa se duca la Domnul si sa fie fericit stiind ca lasa in urma nu lacrimi..ci amintiri frumoase...

sophie,am citit mesajul si textul de la profil e pur si simplu...nuci nu gasesc cuvantu potrivit...mi-au dat lacrimile pur si simplu!(stiu ca nu are nicio legatura dar...si eu sunt in a 5 a la arte...sc ma bucur ca am intrat si ma laud si eu un pic)

imi pare tare rau de colegul tau inteleg acum cand am citit mai bn si de mai multe orit toate mesajele tale...inteleg prin ce treci.Dumnezeu sa-l odihneasca in pace...:((

Si eu am trait o experienta asemanatoare. In cls a 9a in vacanta de Paste a murit colegul meu, Robert...noaptea in somn, fara sa fi dat cv de inteles...Inteleg. In memoria lui am scris aceasta poezie:

Memorii



Din depãrtare vãd, sub cer

Mormântul tãu printre morminte

Şi chipul tãu de înger,

Îmi şopteşte câteva cuvinte.



Pe crucea de piatrã zãresc

Lacrimi de cearã ce curg uşor

Şi se preling, şi se-ntãresc,

Lãsând în urmã un fior.



Stai în mormântul apãrat

De lalele şi narcise,

Ce ţi l-au înconjurat,cãci,

De dragul tãu au fost ucise.



Rãmâne-n urmã printre flori

Mormântul tãu între morminte

Şi chipul tãu de înger,

Îmi şopteşte…

Adio!

Am citit si eu ce ai scris acolo.:( Dumnezeu sa`l odihneasca in pace!

Intr-adevar, este greu sa treci peste atunci cand pierzi un suflet drag. Dar draga mea, sper ca esti constienta, ca Andrei e acolo sus, si te vegheaza si pe tine, si pe toti cei dragi, care au ramas aici pe Pamant. Deci, nu mai plange, Andrei e cu tine!