Intr-o mare lipsita de culoare, intr-o jungla in alb si negru, o fiinta neinsemnata reuseste sa infloreasca. Voi stiti de aceasta fiinta? Stiti de un trandafir care a crescut din beton si asfalt?

Pastrand in inima visele si sperantele a invatat sa respire. A invatat sa priveasca cum nimeni altcineva putea. A inceput sa

se uite la om ca la un zeu. Si-a zis: 'Uite maretia omului. A construit acest munte sa am umbra in zilele cu soare puternic

, a contruit acest gard ca sa nu fiu ranita, a facut acest pamant ca sa nu fiu smulsa de vant.'

Pata rosie de culoare se facea din ce in ce mai frumoasa. Rosul pur al trandafirului atragea atentia fiecarui trecator. Iar

trandafirul, orbit de frumusetea omului, si orbit de iubirea fata de om, se facea din ce in ce mai frumos. Petalele rosii

ca sangele, nu cadeau. Vara, toamna, iarna, primavara, trandafirul reusea sa reziste cu podoaba intacta. Numai ca omul sa

fie multumit, numai ca omul sa vada ca il iubeste. Dar omul, se uita la el ca la nu obiect. Ca la un decor. Nu ca la o fiinta

vie. Trandafirul, nestiind ce inseamna ura, minciuna, iubea toti oamenii care veneau si se uitau la el.

Intr-o zi, un copil se apropie usor de trandafir si ii spune rastit: 'Cum poti sa fii asa de frumos? Cum poti sa iti pastrezi

petalele? Cum poti sa iubesti pe cineva care nu te iubeste?

Trandafirul uimit ii raspunde usor: 'Nu inteleg. Ce vrei sa spui?' Copilul cu lacrimi in ochi ii spune: 'Ai inflorit in

mijlocul unei parcari de la supermaket. Toti cei care vin si se uita la tine nu te iubesc cum ii iubesti tu pe ei. Ei te

considera un simplu decor, o simpla floare.'

O petala cade din coroana trandafirului. Acesta inmarmurit spune: 'Dar nu inteleg. Am crezut ca.....ca ma iubesc...am crezut

ca ma vad ca pe o fiinta ca si ei. Am crezut ca au facut asta ca sa protejeze o fiinta mai slaba decat ei.'

Copilul se ridica si ii spune: 'Nu. Atata timp cat esti frumos, esti in siguranta. Te vor pastra aici numai ca sa se uite

la tine.'

Inca o petala cade de pe trandafir. Trandafirul striga dupa copil: 'Nu! Nu este adevarat. Nu pot sa cred asa ceva. Omul nu

poate sa faca asa ceva!'

Trec ani iar trandafirul, la fel de frumos, statea mandru cu coroana sa rosie in mijlocul parcarii. Intr-o zi, un barbat se

apropie de trandafir. Il smulge si il arunca intr-un cos de gunoi.

Din departare se apropie un alt barbat. Este copilul acum adult. Se apropie de locul de unde trandafirul a izvorat. Ochii i se inrosesc, si incet o lacrima ii cade pe asfalt. Se intoarce si pleaca, dar nu observa ca in locul unde a cazut lacrima, asfaltul s-a crapat si un nou trandafir incearca sa razbata.

Frumoasa povestea ta si ma bucur ca-ti daruiesti un trandafir, il meriti. E frumos, delicat, dar puternic, ca si tine!

e o poveste frumoasa.....dar cam trista

Ca o respirare slaba, cea mai trista, cea din urma

Ce o scoate-n agonie sufletul care se curma,

Inflorit-a trandafirul din fereastra ta cu soare

Bobocelul cel din urma, cea din urma dulce floare!

frumoasa dedicatie...10

misto poerzie dydyrock

Frumoasa poveste...Frumos trandafir

un superb trandafir...

o poveste si o poezie pe masura..

:)

...sunt putini cei carora le cade o lacrima la moartea unui trandafir...tu faci parte dintre ei...ceilalti sunt doar spectatori indiferenti...

impresionanta si sensibila povestea.. :) si trista in acelasi timp :(

trandafirul tau e minunat!

"un trandafir" care rasare din nimic si chiar daca uneori viata "smulge cate un vis ",tranfafirul are puterea sa viseze din nou si sa creasca atat de frumos.......un trandafir numit"Inocenta"...asa esti si tu asemeni unui trandafir

impresionant pana la lacrimi...

nu imi vine sa cred.....e o poveste care vrei nu vrei.....poate sa sensibilizeze pe oricine....mi-a placut foarte mult.....foarte mult.....10 pentru desen si pentru o povestire minunata......

ce poveste frumoasa si trista, si ce trandafir superb........mai ca mi-au dat lacrimile T.T

bv,artist multiplu

Un trandafir pe care intradevar il meritiZ!Este un desen foarte frumos!

:O:O:O:O

superb!:X:X:X

10

Multumesc mult, aliosa!... nici n-am avut curajul sa spun ceva despre povestioara ta pana acum, m-am "multumit" sa o traiesc si sa ma bucur de ea...

profund! (((10

frumos,chiar daca e trist,atat desenul cat si povestea si totusi,pt. mine trandafirii nu mor niciodata cu adevarat chiar daca cineva ii smulge sau ii omoara din rautate,la fel ca si oamenii,se intorc doar de unde au venit,doar trupul lor moare,sufletul,amintirea lor,frumusetea si parfumul raman pentru totdeauna,iar daca iti cade o lacrima sau mai multe,nu o sa stie nimeni niciodata,chiar daca rasare sau nu altul in locul lui.